loader
Foto

Un nou concurent, săptămâna aceasta în emisiunea „8 într-o barcă” (TVR 2)

Telespectatorii pot afla acum din ediţia de miercuri, 6 noiembrie, cine este Cătălin, noul concurent care s-a alăturat echipei „8 într-o barcă”, şi cum a încercat acesta să impresioneze juriul la prima apariţie în această competiţie.

 

UPDATE: Ediţia emisiunii „8 într-o barcă” este disponibilă pe TVR+.

După patru ediţii de foc, concurenţii emisiunii „8 într-o barcă” vor avea parte de o nouă provocare miercuri, 6 noiembrie, de la ora 20.10, la TVR 2, când va urca pe scenă alături de ei un nou concurent – Cătălin. Emisiunea este difuzată simultan pe TVR HD şi online pe TVR+.

Telespectatorii vor afla cine este Cătălin, noul concurent care se va alătura începând de săptămâna aceasta echipei „8 într-o barcă”, şi cum va încerca acesta să impresioneze juriul la prima apariţie în această competiţie.

În ediţia precedentă a emisiunii, juriul format din Paula Seling, Cornel Patrichi şi Simona Catrina a fost exigent în acordarea notelor, evoluţiile concurenţilor fiind foarte bune. Paula Seling a declarat în ediţia din 30 octombrie: „Această seară a fost, din punctul meu de vedere, cea mai bună seară de până acum. Aţi fost extraordinari cu toţii, de la interpretare la coregrafie, la felul în care v-aţi ales piesele, la felul în care v-aţi încadrat în piese.

Cei care au acumulat cele mai multe puncte din partea juriului în ediţia cu numărul patru au fost Selatin (29,5 puncte),  Alma, Noni şi Evelyne la egalitate de puncte (29 de puncte) şi Francesca (28,5 puncte). Clasamentul general al concursului, după patru ediţii, îi plasează pe concurenţi la diferenţe mici de punctaj – Alma şi Francesca au câte 114,5 puncte fiecare, Selatin le urmează cu 113 puncte şi Andreea cu 111 puncte. Punctajele celorlalţi concurenţi sunt: Andi – 109,5, Noni – 109, Ruxandra – 107, Evelyne şi Andrada – 106, Alex – 103 şi Paul 99,5.

„A fost atât de frumoasă seara, încât vreau să vă felicit şi pe voi, şi pe producători şi pe toţi oamenii care au fost în jurul vostru şi vă aplaud şi vă spun că aici avem o echipă mai bună decât tot ce există în momentul acesta în această categorie de divertisment”, a adăugat Paula Seling.

Cine rămâne şi cine pleacă? Cine primeşte „colacul de salvare”? Care este evoluţia concurenţilor în noua formulă a echipei? Sunt câteva dintre întrebările care-şi găsesc răspunsul în prima ediţie din luna noiembrie a emisiunii.

(Foto: TVR)

Despre emisiunea „8 într-o barcă”

Concurenţii se întrec pentru marele premiu de 10.000 de euro al emisiunii-concurs „8 într-o barcă”, dar şi pentru Premiul de Popularitate în valoare de 1.000 de euro, pe care îl pot obţine prin votul publicului, exprimat pe pagina de Facebook a emisiunii – www.facebook.com/8inbarca. Internauţii îşi pot vota favoriţii prin intermediul unei aplicaţii realizate special pentru ei.

Informaţii despre prezentatorii emisiunii (Alexandra Păcuraru şi Nicholas Caţianis), despre concurenţi, precum şi regulamentul emisiunii-concurs „8 într-o barcă” sunt disponibile pe pagina de Facebook „8 într-o barcă”.

FILM.TVR.RO

Logo

 
De Florii, spectacol folcloric de excepţie, la TVR 1 şi TVR Folclor

Ediţiile speciale pot fi urmărite la TVR 1 și TVRi,  sâmbătă, 27 aprilie și duminică 28 aprilie, de la ora 13.00, în emisiunea „Tezaur folcloric” ...

Iașii marilor iubiri:

Întâmplarea e dincolo de ficțiune. Literatura nu întrece viața! Aflați povestea toată de la Oana Lazăr, la "Iașii marilor iubiri". TVR Iași, ...

Seria documentară „Ecce Via”, în Săptămâna Patimilor, la TVR Cultural | VIDEO

În Săptămâna Patimilor pentru creștinii ortodocși, TVR Cultural îi invită pe telespectatori să urmărească seria documentară „Ecce Via”, o ...