loader
Foto

Răspântii georgiene

„Cap compas” ne-a adus în ediția din 2 iunie, de la ora 15.00, la TVR 2 și TVR HD, realitățile Georgiei.

 

Georgia este un colț de paradis. Un traseu în această țară poate fi o experiență unică.

Măreția Caucazului duce cu gândul la timpuri demiurgice.

(w882) cap compas

Lanțul muntos principal, lung de 100 de km, văzut din cer seamănă cu șira spinării unui gigantic animal arhaic întins deasupra pământului, între Marea Caspică și Marea Neagră. Georgia își face culcuș în arcul sudic al munților, mărginită de crestele care inspiră măreție, teamă dar, și protecție.

(w882) cap compas

Teritoriul georgian situat în antichitate la margine de imperii era format din două regiuni distincte Iberia și Colchida. Undeva prin văile muntelui Kazbegi, care este considerat locul în care a fost închis Prometeu, cam pe la 4000 de metri altitudine, se află un loc numit Betlemi. O peșteră la care se ajunge greu și care poartă amintirea legendarei sihăstrii în care erau păstrate fragmente din cortul Patriarhului Avraam și din ieslea Prucului Iisus.

Mănăstirea Sfânta Treime din Gergeti este un simbol al georgienilor. Se află la 2170 m altitudine. Lăcașul de cult este simbolul nerătăcirii în vremuri de prigoană. Complexul monastic a fost ridicat în secolul al XIV-lea. Arhitectura este unică în provincia Khevi. O palmă de viață făurită din rugă și speranță. E greu să spui dacă a ajunge aici înseamnă turism sau pelerinaj pentru că se întâlnesc oameni din toate neamurile și credințele.

(w882) cap compas

În Georgia, clima se schimbă odată cu drumul. Pe o axă, de la nord vest, de lângă granița cu Rusia, către sud-est, calea te îndreaptă spre Caucazul mic, lanț muntos care are 600 km lungime și spre vecinătăți azere. Vița de vie este omniprezentă în Georgia. De pe versanți și terase până la țărm de mare. Strugurii fac parte din AND-ul neamului și par a fi sinonimi cu viața.

(w882) cap compas

Metoda tradițională georgiană a fermentării vinului este apreciată de către UNESCO drept moștenire culturală intangibilă.

Producătorii de vinuri consideră că vinul preparat în acest mod este bogat în tanin și nu are nevoie de conservanți. Are o viață mai lungă și un gus rafinat.

(w882) cap compas

Se intră în lumea excelenței vinului georgian la Kvareli prin galerii uimitoare. Temperatura în interior este de 18 grade. Centrul viticol Khareba este celebru în lume, administrând atât pivnițe cât și podgorii și linii de îmbuteliere și de producție.

Signagi pare la prima vedere doar o răspântie temporară sau un eventual popas. Este un oraș fortificat din valea Alazany. Se află în apropiere de Kareba. Mulți ani fortăreața a fost străjerul orașului și al locuitorilor.

(w882) cap compas

Turiștii sunt numeroși. Un tur per-pedes sau folosind mici vehicule aduc bucuria unei plimbări și a opririlor în puncte pitorești. Signagi devine tot mai atragător pe măsură ce este descoperit. Nu este un oraș labirintic dar tot timpul lasă senzația că mai rămâne ceva în urmă care trebuie revăzut.

Vezi și articolul Georgia, frumusețe fără frontiere.

***

Cap compas este un program de televiziune complex care comportă atât valenţe de ordin turistic cât şi dimensiuni complementare legate de obiceiuri, spaţii culturale, identităţi  ambientale, stil şi rafinament în materie de amenajări ale industriei ospitalităţii, reţete culinare originale, degustări de vinuri şi forme de agrement.

FILM.TVR.RO

Logo

 
Reporter special - Matematica în universul adolescenței | VIDEO

Joi, 18 aprilie, de la ora 18.30, la TVR Iași, am vorbit despre voință, perseverență și perfomanță în școala românească.

Documentarul „Totul nu va fi bine”, despre efectele accidentului nuclear de la Cernobîl asupra unei generații, în 25 aprilie, la TVR Cultural. Filmele săptămânii

Între 22 și 28 aprilie, TVR Cultural le propune telespectatorilor dramele „Pielea” (1981) și „Anii noștri de glorie” (2020) și documentarul ...

Mădălina Dobrovolschi şi Bogdan Muzgoci, gazdele campaniei „Omul anului” la TVR

Din 25 aprilie, în fiecare joi, de la ora 18.00, la TVR 1, Mădălina Dobrovolschi şi Bogdan Muzgoci ne prezintă câte două reportaje-portret ale ...