loader
Foto

Piese de la Eurovision, miercuri, în emisiunea „8 într-o barcă”

Magicianul Leonard Iosefini i-a făcut să apară și să dispară pe concurenţii show-ului de la TVR 2

 

Ediția emisiunii de miercuri, 13 noiembrie, este disponibilă online pe TVR+

Miercuri, 13 noiembrie, de la ora 20.10, la TVR 2, va urca pe scena emisiunii „8 într-o barcă” binecunoscutul Leonard Iosefini, care va încerca să creeze un moment... magic împreună cu tinerii rămaşi în competiţie. Emisiunea este difuzată simultan pe TVR HD şi online pe TVR+.

Printre piesele pe care le vor interpreta concurenţii „8 într-o barcă” în ediţia a VI-a se numără câteva dintre melodiile devenite cunoscute la Eurovision. După ce doi dintre concurenţi au fost eliminaţi şi un nou concurent (Cătălin) şi-a demonstrat talentul în ediţia precedentă, în ediţia de săptămâna aceasta are loc o nouă schimbare, prin apariţia unui nou prezentator.

Juriul format din Paula Seling, Cornel Patrichi şi Simona Catrina este pus în faţa unor decizii din ce în ce mai grele, evoluţia concurenţilor fiind una tot mai bună. Ediţia a cincea s-a detaşat ca fiind ediţia în care juriul a oferit cele mai multe note de 10, o premieră în cadrul acestui concurs fiind faptul că un concurent a reuşit să obţină 10 pe linie din partea juriului. Cei care au acumulat cele mai multe puncte din partea juriului în ediţia cu numărul cinci au fost Alma, care a reuşit să obţină din partea juriului punctajul maxim – 30 de puncte, Selatin, care a primit 29,5 puncte şi Cătălin, Andrada şi Andi, la egalitate, cu 29 de puncte. Colacul de salvare l-au primit, de această dată, Evelyne şi Noni. Clasamentul general al concursului după cele cinci ediţii difuzate până acum îi clasează pe primele 3 locuri pe: Alma (144,5 puncte), Francesca şi Selatin la egalitate (142,5 puncte) şi pe Andreea (cu 139 de puncte).

Miercuri, 13 noiembrie, de la ora 20.10, telespectatorii vor afla cum evoluează apariţiile pe scenă ale concurenţilor, cine rămâne în barcă şi cine primeşte colacul de salvare, dar şi cine este noul membru al echipei de prezentatori.

(Foto: TVR)

 

Despre emisiunea „8 într-o barcă”

Concurenţii se întrec pentru marele premiu de 10.000 de euro al emisiunii-concurs „8 într-o barcă”, dar şi pentru Premiul de Popularitate în valoare de 1.000 de euro, pe care îl pot obţine prin votul publicului, exprimat pe pagina de Facebook a emisiunii – www.facebook.com/8inbarca. Internauţii îşi pot vota favoriţii prin intermediul unei aplicaţii realizate special pentru ei.

Informaţii despre prezentatorii emisiunii, despre concurenţi, precum şi regulamentul emisiunii-concurs „8 într-o barcă” sunt disponibile pe pagina de Facebook „8 într-o barcă”.

FILM.TVR.RO

Logo

 

Echipa emisiunii „Tradiții” vă invită la o ediție cu gânduri alese, povețe spirituale, cântece pascale și secrete din bucătăria gospodinelor, ...

Seria documentară „Ecce Via”, în Săptămâna Patimilor, la TVR Cultural | VIDEO

În Săptămâna Patimilor pentru creștinii ortodocși, TVR Cultural îi invită pe telespectatori să urmărească seria documentară „Ecce Via”, o ...

 Anul omagial 2024, dedicat pastorației și îngrijirii bolnavilor

În Sâmbăta Mare vă invităm să cunoașteți ”Doctori fără de arginți”. Într-o ediție ”Un doctor pentru dumneavoastră”, de la ora 7:00, pe TVR 1.