loader
Foto

Piatră peste piatră, în ţinutul Umbriei

Echipa „Cap compas” continuă să descopere reperele care conferă Umbriei valenţele excelenţei, duminică, 22 ianuarie, de la ora 13:00, la TVR 2 şi online pe TVR+. De la ora 14:00, vă invităm să ne urmăriţi şi pe TVR HD.

 

Ediția este disponibilă online pe TVR+.

Un traseu sui-generis de la podgoriile templierilor din Evul Mediu până la ceramica glazurată maiolică, pe pământurile stăpânite odinioară de etrusci şi de umbri. Călătoria în Umbria începe sub semnul unei trainice asezări a zidirilor materiale şi spirituale. Pământul este tezaurul cel mai de preţ al umbrienilor din care aceştia şi-au extras seva spirituală şi bunăstarea materială, dar mai ales renumele.

Cantina Neri este surpriza de la început de cale. Ţinutul identificat de istorici ca numit Volsini - iar în zilele noastre Bardano - oferea încă din timpurile stăpânirii romane vin care era produs aici şi transportat pe Tibru din portul Paglia până în Capitala imperiului.

(w882) Cap compas

Bastionul medieval transformat în cramă a devenit un reper al moştenirilor trainice pe harta Umbriei. Apropierea de Orvieto înseamnă deopotrivă întâlnirea cu masivitatea impunatoare a unui munte de origine vulcanică. Intrarea în zona protejată a mormintelor etrusce, aflată la poalele oraşului este precum prefaţa unei cărţi de istorie.

(w882) Cap compas

Orvieto din zilele noastre se numea Velzna, în timpurile dinaintea stăpânirii romane, iar pe acropole se afla Fanum Voltumnae adică locul sacru al populaţiei etrusce. Necropola se mai numeşte „Crucifixul din tuf vulcanic” pentru că de la înălţime conturul se vede precum o cruce. Indiferent de traseul ales şi de direcţia din care începi o vizită, în Orvieto toate drumurile duc la Dom sau la Catedrală. Domul din Orvieto este o capodopera a arhitecturii italiene. Turiştii care au colindat lumea spun că nicaieri nu au văzut un dom cu o faţadă atât de strălucitoare, ornată cu basoreliefuri excepţionale.

(w882) Cap compas

De două mii de ani încoace, Gubio este sinonim cu prosperitatea, dar şi cu munca. Oraşul ajunsese atât de puternic la începutul celui de-al doilea mileniu creştin încât şi-a permis să trimită în prima cruciadă nu mai puţin de 1000 de luptători. Conform tradiţiei, cei care au pătruns primii în Sfântul Mormânt la Ierusalim, după cucerirea din 1099, au fost cetăţenii acestei cetăţi. Locuitorii sunt recunoscuţi ca fiind îndemânatici şi inventivi.

(w882) Cap compas

Gianfranco Rampini este în egală măsură artizan, artist, meşteşugar, cercetător şi mai ales făuritor. Termenul generic prin care înţelegem facerea mâinilor lui Pietro şi a membrilor familiei este maiolica. Modelele sunt preluate din tradiţia locului şi copiază uneori artefacte ceramice găsite în urma cercetărilor arheologice. În atelierul de producţie vedem cât de migăloasă este aşezarea culorii pe forme şi mai ales cum se transformă o bucată de lut umed în operă de artă.

(w882) Cap compas

Crăciunul la Gubbio înseamnă şi cel mai mare pom de iarnă din lume, un brad configurat din lumini, globuri şi figurine ceramice care se aşterne din marginea de sus a oraşului până spre vârful muntelui putând fi văzut de la depărtare atât ziua cât şi noaptea.

***

Cap compas este un program de televiziune complex care comportă atât valente de ordin turistic cât şi dimensiuni complementare legate de obiceiuri, spaţii culturale, identităţi  ambientale, stil şi rafinament în materie de amenajări ale industriei ospitalităţii, reţete culinare originale, degustări de vinuri şi forme de agrement.

Pe TVR+ găsiți toate edițiile din arhiva emisiunii.

FILM.TVR.RO

Logo

 
Concert extraordinar aniversar ”Fuego - 30”, la TVR 2 și TVR Internațional

Vineri, 29 martie, ora 21:40, la TVR 2 și sâmbătă, 30 martie, de la ora 22:45, la TVR Internațional, vă invităm la o reîntâlnire cu muzicieni ...

Irina Drăgan, una dintre primele femei jandarm din țară, și antreprenoarea Alexandra Solea, la podcasturile „ArtELE”. Drăgan: Prin munca mea, am avut ocazia să depăşesc prejudecăţi, şabloane şi critici

În ultimul weekend din luna martie, de la ora 13.00, la podcasturile „ArtELE”, Valentina Băințan discută cu Irina Drăgan, una dintre primele ...

Un nou sezon al emisiunii „Dialoguri academice”, din 31 martie, la TVR Cultural. Prima invitată, dr. Maria Dorobanțu

TVR Cultural și Academia Română îi invită pe telespectatori, din 31 martie, la un nou sezon al emisiunii „Dialoguri academice”. Dr. Maria ...