loader
Foto

Despre părintele Dometie de la Râmeţi, în seria „Rezistenţa prin cultură”

TVR 2 a difuzat sub genericul  „Rezistenţa prin cultură” ,  duminică, 24 noiembrie , documentarul „O viaţă minunată”, despre slujirea şi despre „vitregiile vremii" pe care le-a înfruntat  părintele Dometie , stareţul Mănăstirii Râmeţi.

 

UPDATE: Ediția emisiunii din 24 noiembrie este disponibilă pe TVR+.

 

Documentarul realizat de Cristina Oancea aduce în lumină taine din viaţa celui pe care părintele Dumitru Stăniloaie îl numea „un erou al credinţei” şi pe care Mitropolitul Antonie Plămădeală îl considera ca fiind unul dintre cei „pe care poporul credincios i-a binecuvântat cu numele de Părinte”.

Părintele Dometie, pe numele său de mirean – Stelian, s-a născut la 13 octombrie 1924, în satul Mărculeşti, comuna Bălăneşti, judeţul Buzău, fiind unul dintre cei 12 copii ai familiei Manolache.

Tânărul Stelian şi-a dovedit dragostea de carte prin rezultate strălucitte în anii de studiu de la Seminarul Teologic din Buzău (pe care l-a absolvit în 1945), precum şi la Facultatea de Teologie din Bucureşti (studii pe care le-a finalizat în anul 1949), absolvind cele două instituţii de învăţământ ca şef de promoţie. Imediat după terminarea facultăţii, el pleacă la Mănăstirea Prislop, al cărei stareţ era pe atunci părintele Arsenie Boca. Aici este hirotonit preot şi, o lună mai târziu, tuns în monahism cu numele de Dometie.

În ciuda presiunilor, a ameninţărilor şi a tuturor piedicilor regimului comunist, părintele Dometie nu renunţă la visul de a întemeia o mănăstire de maici în Transilvania, devenind duhovnic al Mănăstirii Râmeţi în 1959. Nu numai viaţa părintelui Dometie este un exemplu de rezistenţă, ci şi povestea Mănăstirii Râmeţi, care a trecut, asemenea tuturor aşezămintelor şi obştilor monahale, printr-o adevărată vreme de prigoană, înainte, dar şi după reînfiinţarea sa, în plin regim comunist.

Telespectatorii vor putea afla duminică, la TVR 2, cine a fost cu adevărat şi, mai ales, ce moştenire a lăsat în urmă părintele Dometie, cel căruia i se datorează salvarea unui patrimoniu istoric, cultural şi spiritual nepreţuit: cea mai veche mănăstire ortodoxă românească transilvană.

FILM.TVR.RO

Logo

 
Procedura în materia dreptului administrativ

Procedura în materia dreptului administrativ

publicat: Miercuri, 17 Aprilie 2024

Ce este procedura în materie de contencios administrativ şi care sunt normele procedurale aplicabile? Într-un litigiu, care pot fi părţile ...

Hipertensiunea arterială, principala cauză de deces la nivel mondial

Sâmbătă, 20 aprilie, de la ora 7:00, la TVR 1, urmărim o  ediție "Un doctor pentru dumneavoastră" despre hipertensiunea arterială, Caravana ...

Reporter special - Matematica în universul adolescenței | VIDEO

Joi, 18 aprilie, de la ora 18.30, la TVR Iași, vorbim despre voință, perseverență și perfomanță în școala românească.