Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand POLITICA COOKIES Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.
Erminio Sinni & Tiziana Camelin, Xandra şi Vyros, în finala Eurovision România
Luni, 05 Februarie 2018
Juriul Eurovision România a decis câştigătorii semifinalei de la Craiova, duminică , 4 februarie, în direct la TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional, TVR MOLDOVA şi TVR+.
eurovision 2018
eurovision 2018
eurovision 2018
eurovision 2018
eurovision 2018
eurovision 2018
eurovision 2018
eurovision 2018
eurovision 2018
eurovision 2018
eurovision 2018
eurovision 2018
eurovision 2018
eurovision 2018
eurovision 2018
eurovision 2018
eurovision 2018
eurovision 2018
eurovision 2018
eurovision 2018
eurovision 2018
eurovision 2018
eurovision 2018
eurovision 2018
eurovision 2018
eurovision 2018
eurovision 2018
eurovision 2018
eurovision 2018
eurovision 2018
eurovision 2018
eurovision 2018
eurovision 2018
eurovision 2018

Erminio Sinni & Tiziana Camelin, Xandra şi Vyros s-au clasat pe primele trei locuri şi vor merge mai departe, în Marea Finală a concursului din 25 februarie, pe scena Sălii Polivalente din Bucureşti.

„Vreau să mulţumesc organizatorilor pentru ospitalitate, au fost nişte gazde minunate. Nu ne-am aşteptat să câştigăm, am vrut în primul rând să vă aducem muzica şi versurile noastre.” (a declarat Erminio Sinni după anunţul juriului)

„Pentru finală, lucrăm la un show inedit, aşa că ţineţi-ne pumnii, avem nevoie de noroc!” (a adăugat Tiziana Camelin)

(w640) eurovision

„Sunt foarte foarte fericită şi mă bucur enorm că am reuşit să câştig semifinala, chiar dacă s-a întâmplat ceva foarte neaşteptat, fiind doi pe primul loc.” ( a mărturisit Xandra, din nou finalistă la Eurovision România)

La finalul show-ului, Vyros s-a arătat încrezător în piesa care i-a adus calificarea în ultima fază a concursului: „Sunt foarte bucuros că am câştigat. Sper ca în finală să facem senzaţie, pentru că piesa este are un mesaj pozitiv, care poate cuceri nu doar Europa, ci o lume întreagă”, a declarat artistul din Republica Moldova.

Al treilea show al Selecţiei Naţionale a avut loc pe scena Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, unde cei 12 semifinalişti - Erminio Sinni & Tiziana Camelin („All The Love Away”), Zavera („Come Back To Me”), Mareş Pană („Daydreamer”), Aurel Dincă („Fire In The Sky”), Tavi Clonda („King”), VYROS („La La La”), Diana Brătan („Paint It Rainbow”), Carolina Gorun („Reach Out For The Stars”), Elena Hasna („Revival”), Eliza Chifu („So Good Without You”), Ayona („The Story Goes On”) şi Xandra („Try”) - au oferit un spectacol de calitate.

(w640) eurovision

Clasamentul semifinalei este următorul:

Erminio Sinni & Tiziana Camelin („All The Love Away”)  52 de puncte

Xandra („Try”)  52 de puncte

VYROS („La La La”)  37 de puncte

Tavi Clonda („King”)  29 de puncte

Elena Hasna („Revival”)  25 de puncte

Zavera („Come Back To Me”)  25 de puncte

Aurel Dincă („Fire In The Sky”)  19 puncte

Carolina Gorun („Reach Out For The Stars”)  17 puncte

Eliza Chifu („So Good Without You”)  13 puncte

Ayona („The Story Goes On”)  8 puncte

Mareş Pană („Daydreamer”)  7 puncte

Diana Brătan („Paint It Rainbow”)  6 puncte

Recitalurile serii au fost susţinute de Florin Ristei (FreeStay) şi Dan Helciug.

Florin Ristei şi trupa sa – FreeStay – au cântat noul lor single „Dacă sunt lup” şi alte piese iubite de public: „Las-o”, „Trebuia să fii tu” sau „Între noi nu mai e nimic”.

Trupa a făcut show şi cu una dintre cele mai tari melodii din istoria Eurovision – „Fairytale”, interpretată de Alexander Rybak, câştigătorul finalei internaţionale din 2009, dar şi cu „Dincolo de nori” a lui Dan Bittman, prima participare a României la concursul internaţional.

(w640) eurovision

Show-ul s-a încheiat cu un tribut pe care Dan Helciug îl dedică legendarei trupe Queen şi are ca invitat special pe tânăra soprană Mihaela Alexa. „My Queen Tribute” a ridicat sala în picioare cu hituri precum „We will rock you”, „Barcelona”, „Love of my life” şi „We are the champions”.

(w640) eurovision

Spectacolul Eurovision din capitala Băniei a fost prezentat de Diana Dumitrescu şi Cezar Ouatu, alături de vedeta TVR Craiova, Alina Şerban, care a cules reacţiile şi emoţiile artiştilor din Camera Verde.

Alături de câştigătorii serii - Erminio Sinni & Tiziana Camelin, Xandra şi Vyros -, în Marea Finală vor mai concura Alexia & Matei, Echoes, Eduard Santha, Jukebox feat Bella Santiago, RAFAEL & Friends, MIHAI şi următorii şase finalişti care se vor califica din semifinalele Eurovision România de la Salina Turda, în 11 februarie şi Sighişoara, în 18 februarie. Show-urile vor fi transmise în direct  la TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi TVR Moldova precum şi pe TVR+, de la ora 21.00.

Marian Ionescu, Ilinca Băcilă, Nicu Patoi, Liliana Ştefan şi Viorel Gavrilă sunt juraţii care decid finaliştii Selecţiei Naţionale 2018. Pe parcursul celor cinci semifinale, ei aleg cele 15 piese care vor intra în finala Eurovision România.

În Anul Centenarului, Selecţia Naţională se desfăşoară sub sloganul „Eurovision uneşte România!“. Seria celor cinci semifinale – o premieră în istoria concursului – a debutat pe 21 ianuarie, la Focşani.

Marea Finală va avea loc la Bucureşti, în Sala Polivalentă, pe 25 februarie. În ultimul act al Selecţiei Naţionale, publicul este singurul care va alege reprezentantul României pentru scena din Lisabona, dintre cele 15 piese rămase în concurs.

***

Despre finalişti:

Erminio Sinni & Tiziana Camelin („All The Love Away”)

Erminio Sinni are o bogată experienţă în show-biz. Născut în 1961, artistul a început să studieze pianul la vîrsta de 12 ani, iar la 18 ani s-a mutat la Roma, pentru a urma o carieră în muzică. În 1989, Erminio participă la festivalul Sanremo în calitate de compozitor al piesei "Tutti i cuori sensibili", interpretată de Stefania La Fauci.

În 1991, la invitaţia ambasadorului Peter Secchia, artistul a cântat la petrecerea organizată pentru Frank Sinatra la ambasada americană de la Roma.

(w640) eurovision

Erminio Sinni revine la festivalul Sanremo în 1993, de această dată ca interpret, terminând pe locul cinci cu piesa "L'amore vero" și câștigând Premio Volare pentru cea mai bună muzică a evenimentului și Premio S.I.L.B. pentru cel mai bun text.

În 1996 a primit premiul ca cel mai bun cântăreț-compozitor la Premio Mia Martini, iar în perioada 2002-2006 a fost muzicianul oficial al naţionalei italiene de fotbal.

Erminio Sinni participă la Eurovision România împreună cu Tiziana Camelin, alături de care interpretează piesa („All The Love Away”)  - muzică şi versuri: Erminio Sinni, Mauro Goldsand, Alessandro Camponeschi şi Tiziana Camelin.

Xandra („Try”)

Xandra participă, pentru a treia oară consecutiv, la Eurovision România, concurs pentru care lucrează cu o echipa de străini: Will Taylor, Jonas Gladnikoff și Michael James Down, încă din 2016. Aceştia i-au compus cele trei melodii pentru ediţiile din 2016, 2017 şi 2018 ale Selecţiei Naţionale: „Superhuman”, „Walk on By” şi „Try”.

(w640) eurovision

Xandra a început să cânte la vârsta de 5 ani,tot la acea vârsta având primele ei piese, compuse de Jolt Kerestely și primul ei album,primul contact cu scena și primele ei apariții televizate și concerte. Artista are în palmares peste 80 de trofee naționale și internaționale, inclusiv la Festivalul Mamaia,unde la 16 ani a câștigat premiul 1 și premiul Presei.

VYROS („La La La”)

Pe numele său pe numele meu real Vladimir Cioban, Vyros este din Chişinău, unde a absolvit Liceul de muzică „Ciprian Porumbescu” şi Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice. De-a lungul anilor, a adunat numeroase premii naţionale şi internaţionale, iar în 2014 a reprezentat Republica Moldova  la Campionatul Mondial de Karaoke  care a avut loc la Stockhom, Suedia.

(w640) eurovision

În prezent, artistul este dirijor secund  al Capelei Corale Academice „Doina”, în cadrul Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchevici”.

Despre „La La La”, melodia pe care o interpretează la Eurovision România, Vyros mărturiseşte că „este una dintre acele piese pe care o cânţi într-un anumit limbaj, dar pe care o simte şi o înţelege o lume întreagă,  fiindcă vrei nu vrei, e ca un virus de energie pozitivă de  care te molipseşti şi tu”.

***

Despre Eurovision:

Eurovision este o competiţie muzicală internaţională, organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. Prima ediţie a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveţia. Difuzat fără întrerupere, timp de 60 de ani, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume. Printre artiştii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numără: ABBA, Julio Iglesias, Celine Dion, Johnny Logan.

Televiziunea Română, membră a EBU, este organizatoarea Selecţiei Naţionale şi participă la competiţia europeană din anul 1993.

Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem - Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi - Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu - Atena, 2006).

Eurovision Song Contest 2017 a avut loc la Kiev, cu semifinalele pe 9 şi 11 mai şi finala pe 13 mai. Reprezentanţii României, Ilinca şi Alex Florea, au obţinut poziţia a şaptea, cu un total de 282 de puncte,  cea mai bună clasare a României în concurs, de la succesul obţinut de Paula Seling şi Ovi la ediţia din 2010 şi a patra în istoria participării României la Eurovision.

***

Toate melodiile calificate în semifinalele Eurovision România pot fi ascultate pe site-ul dedicat, eurovision.tvr.ro. Pentru alte informaţii, vă rugăm să ne scrieţi la: eurovision.romania@tvr.ro