Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand POLITICA COOKIES
Carpaţii, plămânul Europei
Carpaţii, plămânul Europei
O dezbatere în două părţi, moderată de Marian Voicu, în care specialişti din domeniul protejării mediului ne explică situaţia de fapt şi de unde pot veni soluţiile pentru ariile naturale protejate - vineri, de la ora 21:00 la TVR 1 şi TVR HD.

România se află pe primul loc în Europa ca valoare a ecosistemelor şi diversităţii biologice. Cu toate astea, cele 30 de parcuri naţionale şi naturale ale României sunt subfinanţate cu peste 50% din nevoile lor. Multe dintre siturile Natura 2000* nu au administrator şi nici finanţare. Proprietarii terenurilor şi pădurilor din ariile naturale protejate nu primesc compensaţii conform legii. Conflictul dintre dezvoltarea economică şi conservarea naturii este din ce în ce mai acut.

În acest context, Asociaţia Administraţiilor de Arii Naturale Protejate (AAANP) şi Televiziunea Română, cu sprijinul WWF România, susţinută de Coaliţia Natura 2000 şi patronată de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor lansează campania Carpaţii, plămânul Europei. Pe o perioadă de şase luni, TVR 1, TVR 2, TVR HD şi TVRi difuzează scurte filme video (3 minute) menite să informeze publicul asupra ariilor protejate din România, dar şi să tragă un semnal de alarmă privind gravitatea situaţiei acestora în momentul actual.

Vinerea, la TVR 1, este organizată o dezbatere în două părţi, moderată de Marian Voicu, în care specialişti din domeniul protejării mediului ne explică situaţia de fapt şi de unde pot veni soluţiile pentru ariile naturale protejate.

Aimee d`Albon este realizatoarea campaniei, iar producătoarea TVR Carmen Movileanu este şi vocea campaniei, fiind aleasă de organizatori să reprezinte „vocea naturii”, ca urmare a faptului că este una dintre vocile consacrate ale Teleenciclopediei.

Carpatii
Carpatii
  • 10:20
    Jocurile Olimpice de Iarnă 2018
    * Pyeongchang 2018 *Rezumatul zilei 9 Comentator Vlad Bucurescu Producător Mihnea Ionescu / Tudor Furdui
  • 11:10
    Jocurile Olimpice de iarnă
    * Pyeongchang 2018 simultan TVR2 *Selecţiuni-Patinaj program scurt , dans Comentatori: Monica Bucur şi Marius Negrea Producător Valentina Stelescu
  • 12:40
    FILLER
    JO * Sanie Strămăturaru Producător Daniela Enăchescu
  • 12:50
    FILLER
    Koreea 2018 * Faza zilei 1 Producător Daniela Enăchescu
  • 13:15
    Jocurile Olimpice de iarnă
    * Pyeongchang 2018 simultan TVR3 *13:15-15:45-Bob 2 masculin, finala Comentator Vlad Bucurescu Producător Daniela Enăchescu Transmisiune directă
  • 15:45
    Jocurile Olimpice de iarnă
    * Pyeongchang 2018 simultan TVR2 *14:30-16:25-Sărituri masculin echipe LH Comentator Sorin Hobana Producător Daniela Enăchescu Transmisiune directă
  • 16:25
    Primeira Liga, etapa 22
    Fotbal * *BENFICA-BOAVISTA Comentator Marian Olaianos Producator Mihnea Ionescu
  • 18:05
    Volei feminin
    * Coppa Italia *semifinala 1 *IMOCO VOLLEY CONEGLIANO-UNET E-WORK BUSTO ARSIZIO Comentator Narcis Şelaru Producător Daniela Enăchescu
  • 20:05
    FILLER
    Koreea 2018 * Medaliati schi alpin super G Producător Daniela Enăchescu
  • 20:10
    Primeira Liga, etapa 23
    Fotbal * *FC PORTO-RIO AVE Comentator Bogdan Tomulică Producător Mircea Medaru
  • 21:50
    Jocurile Olimpice de iarnă, Sochi 2014
    Filler * Schi alpin Producător Daniela Enăchescu
  • 22:00
    Primeira Liga, etapa 23
    Fotbal * * TONDELA-SPORTING Comentator Bogdan Tomulică Producător Mircea Medaru Transmisiune directă
  • 00:00
    Jocurile Olimpice de iarnă, Sochi 2014
    Filler Cross-country Producător Daniela Enăchescu
  • 00:10
    Jocurile Olimpice de Iarnă 2018
    * Pyeongchang simultan TVR1 *Rezumatul zilei 10 Comentator Vlad Bucurescu Producător Daniel Chican
  • 01:00
    În prelungiri
    *Studioul teritorial Timişoara *Realizator Florin Mihoc
  • 01:55
    FILLER
    Koreea 2018 * Medaliati slalom feminin Producător Daniela Enăchescu
  • 02:00
    Jocurile Olimpice de Iarnă 2018
    * Pyeongchang *Schi alpin slalom uriaş masculin Comentator Cristian Mândru Producător Cristian Oprean
  • 03:50
    Jocurile Olimpice de iarnă, Sochi 2014
    Filler * Short track Producător Daniela Enăchescu