loader
Foto

Galerie foto

Istorii, legende şi mistere

O săptămână a documentarelor istorice, la TVR HD: din seria "Legende şi Mistere", "Români care au schimbat lumea","Locuri, oameni şi comori".

 

Luni, 26 noiembrie, este programat pentru difuzare, la ora 23:30, episodul 11 din seria de documentare "Legende şi mistere" (Mystery Files, Regatul Unit, 2009-2011): Crime la palatul regal.

În anul 1483, moştenitorul tronului Angliei, Eduard al V-lea, şi fratele său în vârstă de 9 ani au dispărut din Turnul Londrei. Zvonul predominant: fuseseră ucişi. Acest infanticid a modificat cursul istoriei britanice. A schimbat succesiunea regală, ţara era cât pe ce să intre în faliment şi a condus la ruperea de Biserica Catolică. Unchiul lor Richard al III-lea a fost multă vreme bănuit de crimă, dar tehnicile moderne de investigaţie pun sub semnul întrebării vina sa, arătând că maeştrii medievali în retorică l-au transformat pe Richard într-un criminal sângeros, tăinuindu-i pe adevăraţii suspecţi principali. Producător şi regizor Joanne Lunt. Povestitor Struan Rodger.

Marţi, 27 noiembrie, de la ora 14:55, descoperim "Locuri, oameni si comori". În acest episod aflăm Povestea coifului de la Coţofeneşti. Descoperit în 1928, coiful este una dintre cele mai valoroase piese aparţinând culturii geto-dace.

Coiful de la Coţofeneşti este o comoară din aur, confecţionată în anii 400 î.e.n., probabil pentru vreo căpetenie locală, care se ocupa cu comerţul cu sare. Valoarea lui e inestimabilă, devenind simbol naţional; în plus a fost şi încă este folosit în logo-uri şi albume de artă. Dar pe cât este de admirat acum, pe atât de stranie şi nedreaptă a fost soarta lui, de când a fost descoperit în satul Coţofeneşti, judeţul Prahova. O soartă nedreaptă a avut şi salvatorul lui. Producător Titi Dincă. Realizator Emilia Nicolaescu.

Începând cu ora 23:30 se transmite un nou episod din documentarul "Legende şi mistere" despre Jack Spintecătorul.

Unele dintre cele mai cunoscute cazuri de crimă nerezolvate din toate timpurile. În 1888, Jack Spintecătorul terorizează Londra, ucigând cinci femei în moduri înfiorătoare. Rămas până în zilele noastre cel mai abominabil nume din istoria criminalisticii britanice, Jack este o enigmă. Dar o nouă abordare a cazurilor a scos la iveală dovezi care au răsturnat complet cazul. Se pare că au fost doi Jack Spintecători, nu unul singur. Amândoi au fost interogaţi şi apoi eliminaţi din lista suspecţilor. Producător şi regizor Joanne Lunt. Povestitor Struan Rodger.

Miercuri, 28 noiembrie, la ora 23:30, e programat episodul 13 din seria de documentare "Legende şi mistere": Ioana D’Arc.

Franţa, anii 1420. O adolescentă aude voci – cuvinte pe care doar ea le poate auzi. Şi ea susţine că Dumnezeu le rosteşte. Ioana îşi începe misiunea sfântă: să-i învingă pe englezi şi să îl urce înapoi pe tron pe regele Franţei. Mesager divin, vrăjitoare sau războinică: cum a putut o fată de 19 ani să îndure durerile cumplite şi suferinţele la care a fost supusă ? Viaţa ei miraculoasă este reexaminată prin intermediul unor riguroase analize ştiinţifice şi psihologice. Producător şi regizor Kate Haddock. Povestitor Struan Rodger

Joi, 29 noiembrie, la ora 01:30, putem urmări un documentar dedicat Meşterului Manole, în cadrul emisiunii "Locuri, oameni si comori". Meşterul Manole nu este doar un personaj de baladă sau eroul unei legende. Istoricii au dovedit că el a trăit în realitate, a fost căsătorit şi a avut chiar un copil, cât timp a trăit la Curtea de Argeş. Talentul său şi spiritul genial al lui Neagoe Basarab au dat naştere unei capodopere a arhitecturii medievale româneşti, iar istoria construcţiei Mănăstirii Curtea de Argeş este la fel de interesantă ca şi cea a personajelor acestui episod. Producător Titi Dincă. Realizator Emilia Nicolaescu

Sâmbătă, 1 decembrie, la ora 11:30, nu rataţi un nou documentar din seria "Români care au schimbat lumea" despre Regina Maria.

Născută în 29 octombrie 1875, la Eastwell Park, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Prinţesa Maria a fost fiica ducelui Alfred de Edinburgh, al doilea fiu al Reginei Victoria a Marii Britanii, iar mama ei a fost Maria Alexandrovna, unica fiică a ţarului Alexandru al II lea al Rusiei. Prinţesa Missy s-a căsătorit în 1893 cu Prinţul Ferdinand, moştenitorul tronului României. Nu avea încă 18 ani. În Marele Război, Regina Maria a susţinut că România trebuie să intre în luptă alături de Antantă, pentru că doar aşa se va putea împlini visul de unire al tuturor românilor. Încrederea nu i-a fost ştirbită nici de faptul că nemţii invadaseră Bucureştiul sau că tifosul i-a răpit cel de-al şaselea copil, pe Prinţul Mircea. În refugiul de la Iaşi, a înfiinţat serviciul de Ambulanţă şi a deschis spitale de campanie, unde îi îngrijea chiar ea pe soldaţi. La Conferinţa de Pace de la Paris, marile puteri trasau graniţele Europei fără să ţină cont de România Mare. Regele Ferdinand ştia care este arma secretă a României: Regina Maria şi o trimite la Paris.

Aici, Maria a devenit prima regină căreia garda de onoare a armatei franceze i-a prezentat onoruri in fața Palatului Elisee. Atitudinea Franței pentru cauza României a devenit una favorabilă.

După ce i-a cucerit pe francezi, Regina Maria a plecat în Marea Britanie. S-a întâlnit cu lideri ai parlamentului, cu Winston Churchill, prietenul de joacă din copilărie şi cu Regele George, amândoi foşti pretendenţi din copilărie. Odată ce i-a cucerit şi pe britanici se întoarce la Paris. Voia să-l întâlnească pe personajul principal al Conferinței de pace, Woodrow Wilson, preşedintele Americii. Puțini reuşeau să obţină o întrevedere tete-a-tete cu acesta, dar Regina abordează direct delegaţia americană, îi spune că Ea este de acord să îl primească pe preşedinte şi …reuşeşte. Realizator Camelia Csiki. Producător Alina Amza

 

 

 

 

 

 

 

 

 

FILM.TVR.RO

Logo

 
A doua Românie: O pledoarie pentru digitalizarea sănătății

Joi, 28 martie, invitata Corinei Dobre la ”A doua Românie” a fost Teodora Popa, o tânără cercetătoare din Londra specializată în genetică, care ...

Pictorul Alexandru Rădvan, la „Biografii necesare”: Tot timpul mi-am tăiat punţile din spate. Ca să nu mă mai pot întoarce

Pictorul Alexandru Rădvan este primul invitat al celui de-al treilea sezon „Biografii necesare”, emisiune realizată de artista vizuală Ileana ...

Despre mătuşi fabuloase şi secretele cafelei, la

Cele mai apreciate programe ale TVR 2 au pregătit ediţii în premieră. La „Istorii de bun gust”, fiecare poveste se leagă şi de un secret culinar. ...